Doamna M.

Ea nu era balaie, cu ochii profunzi ca un ocean albastru, dar prietenii o iubeau si o apreciau pentru sufletul ei de aur, pentru naturaletea sa si pentru maturitatea sa. Pe scurt, o apreciau pentru ceea ce era....un izvor nesfarsit de bunatate, de marinimie, de compasiune, de inteligenta...intr-un cuvant fiind SUPERBA.
Dar, intr-o zi, soarta a facut ca cea numita d-na M. sa se desparta intr-un falfait de aripi de lumea efemera, patrunzand valul de culoarea aurorei dintre cer si pamant si ajungand sub giulgiul eternitatii, intr-un taram al norilor si al sufletelor.....

Era in timpul crizei din '29-'30. La radio si in presa scrisa tronau doar cuvintele: criza, concedieri masive, somaj, faliment, stress. Oamenii nu mai aveau ce sa manance, cu ce sa se imbrace, iar cultura a scazut drastic. In pofida acestui fapt, existau persoane culte in Romania interbelica. Una dintre ele era doamna M., o tanara cu o inteligenta de individiat, si care iubea,  dupa spusele altora, lectura de romane.
Cu toate acestea, si ea avea defecte, ca oricare alt om. Cele mai mari erau rezistenta scazuta la stress - un cuvant amintit in lista celor guvernante in acele vremi - si hipersensibilitatea, lucruri care, mai devreme sau mai tarziu, i-au adus moartea.
Intr - o zi, ea a vazut un copil golas, i-a dat hainele sale...vazand o femeie cu copil in brate, i-a dat mancarea sa...cand a vazut un om insetat, l-a adapat...i-a dat un sfat bun cui a avut nevoie....ramanand golasa,flamanda,insetata si neajutorata. 
Dupa ceva timp, nemairezistand stress-ului, a cazut intr-o depresie si a fost internata la psihiatrie, unde a murit din cauza conditiilor nefavorabile si a tratamentului eronat, lucru caracteristic crizei.